Feed on
Posts
Comments

.

postarile urmatoare pe     www .scanteie.ro

Greva poliţiştilor. Drum- neautorizat, în faţa Cotroceniului.

“Iesi afară, javră ordinara!”. Cuvinte adresate prşedintelui.

Cuvinte ce se încadrează rapid la ultraj . Daca un om oarecare ar fi aruncat aceste cuvinte unui poliţist….

Întrebarea e: ” Quis custodet ipsos custodes?”

Uploaded with ImageShack.us

Unele adevăruri imuabile au căderi angulare, cu răsuciri ce răpesc inimii, clarviziunea indispensabilă unor momente cheie. Poate că de aceea, într-o primă etapă, zvâcnetul pavlovist-dureros aduce a reacţii arhaice, de sălbăticiune hăituită. Numai percepţia antrenată cu înlănţuiri de raţionamente, îmblânzitoare de asperităţi, le converteşte parcă, în fâlfâiri de aripi. Plăcut mângâietoare şi arborescent, ele dospesc emoţii afânate.

Cu trăirile acestea se umple efectivul atunci când te aştepţi mai puţin, purtând cu ele incluziuni de rânduială spornică. De parcă, într-un haos ordonat, se structurează alte primitivităţi, generatoare de lumi noi, reîntregite doar de arhaismul din primele vise.

Visele acelea, purtătoare de inocenţă forjată în creuzet de vulcani . În care magmele nu dorm, ci pregătesc revărsări aducătoare de sorociri.

Poate că de aceea negările şi reflecţiile nu îşi mai au rostul acum. Ci doar acţiunea.

Şi de ce nu, reacţiunea…….


Asculta mai multe audio Muzica

haiku

imagine- Nicoleta Ceccoli

Mintea răvăşind

Dezvorâtele gânduri.

Cântecul firii.

Haiku secund

Tunetul cheamă

furtuni dezlănţuite.

Pacea aşteaptă.

Haiku

Cuvântul tăios

Dezghiocând lacrima.

Cerul răvăşit.

Administrativ

Noile articole pe: www .scanteie.ro

La vie en rose

Uploaded with ImageShack.us

Ca să poţi vedea viaţa şi în roz este necesar,  paradoxal, să te supui rigorilor unui antrenament cazon. Te vei întreba poate, ce au în comun boemul şi disciplina milităroasă, rigidă. Când percepţia, tributară unei obişnuinţe native , căreia zona de confort îi este arhisuficientă,  reuşeşte să separe esenţele până la un gri  mat, gândurile tale permit  acestora o transvazare într-un joc de culori din care însă, pastelurile lipsesc.

Dar şi pastelurile se învaţă, nu-i aşa?  Iar ţâşniturile lor, după forjările insistente,  au ceva din încăpăţânarea firii cazone care degzhioacă acele căi bătătorite, permiţând obiceiurilor noi să se manifeste timid -aderent, la început, năvalnic mai târziu. Căci vezi tu, nu am putut niciodată să înăbuş în acel mod atât de cuminte, pasiunile, atunci când, expandante, voiau ele să ardă. Precum ielele. Zăludele iele.

Zilele acestea focul are culori pastelate. E un tribut adus acelui timp albastru comprimant, alienant -aticist în felul său…

Nimic nu se pierde, totul se transformă, nu-i aşa?

De ce să mă mai concentrez pe decodarea unei tresăriri fugare din glasul tău sau de ce să mai  caut trasoarele capabile să legitimizeze arhitectura unui zâmbet ce se adapă la o sursă inexplicabilă?

De ce aş face asta, când aş putea lăsa deoparte mănunchiul acesta de gânduri văratece, fie şi pe acele ziduri istovite de rezistenţă brută?

Ştiu, aşa am învăţat, trăind printre oameni, să fiu atentă la orice, dar….de ce nu m-aş putea întoarce atunci, înspre  luminile migratoare care compun umbra acelui copac ascuns în şira spinării sau de ce nu m-aş roti cu duhul acela zăbăuc până la colţul  stingher din omoplat de unde , sfioasă, o aripă se volniceşte să respire?

Nu de alta, dar evazionismul prin ceţuri, ascute mai mult instinctele decât o pândă continuă. Mai ales atunci când diminetile par fluturi ce au aripi de sticlă….


Monoliţii te duc cu gândul la strategiile statice, informale atunci când brusc, imaginea pietrei care împiedică cursul apei răvăşeşte pentru câteva secunde expunerile groteşti ale acceptărilor pasive. Te gândeşti cum să calibrezi aplombul acesta şi să adopţi tonul acela ponderat, care, evitând o militarizare a disciplinei, duce până la capăt, la o manifestare calmă, creativă. Îţi aminteşti că o scufundare în prea multe date, noi şi năucitoare în inovativul lor,  necesită la revenirea la suprafaţă, o decomprimare blândă.

Şi nu ştiu de ce, plimbându-te printr-o regresiune cântătoare,  ajungi să te simţi precum fiica Demeterei, chiar şi uitând de savoarea neindoielnică a sâmburilor de rodie ….

Older Posts »

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro